MEPAS - Măsuri educaționale pentru prevenirea abandonului școlar

Școala Gimnazială Bahna

Image from Freepik

PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Prezentare proiect

Școala Bahna este încadrată în categorie de risc ridicat, populația școlară a unității noastre confruntânu-se cu o o serie de probleme privind rata de abandon școlar, absenteism ridicat, rată de promovabilitate scăzută la EN, rată scăzută privind înscrierea la învățământul secundar superior. 

MEPAS - Măsuri educaționale pentru prevenirea abandonului școlar

Cauzele principale care determină aceste aspecte sunt mediul defavorizat din care provin acești elevi: sărăcia accentuată, nivelul de educație al părinților, care nu își susțin copiii în frecventarea școlii și imposibilitatea acestora în a-i ajuta la lecții, cultura și tradițiile grupului de etnici romi, într-un procent de aproximativ 30% din populația școlară. Nivelul mare al absenteismului în rândul elevilor, media ultimilor doi ani școlari fiind de aprox. 60 absențe / elev, din care aproximativ 2 treimi nemotivate. Deși în ultimul an școlar situația absențelor s-a îmbunătățit, în contextul desfășurării învățământului online, există încă un număr mare de elevi care înregistrează mai mult de 20 de absențe nemotivate/semestru, în unele cazuri și datorită faptului că elevii sunt navetiști, 42% dintre elevii școlii având un timp mediu de deplasare la școală ≥ 60 minute, iar alți 31 % ≥ 30 minute. Pe parcursul anului școlar 2020-2021, 3.5% dintre elevii de gimnaziu au abandonat școala, 4 au rămas repetenți, 7 corijenți, 19 cu situație școlară neîncheiată. Din cei 27 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a, doar 20 (74%) au participat la evaluarea națională, 80% dintre ei obținând note mai mici de 6. Dintre elevii care finalizează clasa a VIII-a, un procent semnificativ nu se mai înscriu la liceu sau învățământ profesional. Raportul intern de evaluare a calității pentru ultimul an școlar finalizat (2020-2021) evidențiază faptul că baza materială a școlii, pentru categoriile „Dotarea cu tehnologie informatica și de comunicare” și „dotarea cu mijloace de învățământ” ar putea beneficia de îmbunătățiri, existând un număr insuficient de terminale conectate la internet în stare optima de funcționare raportat la numărul elevilor. Utilizarea mijloacelor, instrumentelor și resurselor digitale în activitatea de predare-evaluare este destul de redusă.

Beneficiarii proiectului 

Elevii beneficiari pe care ni-i propunem a-i cuprinde în acest proiect au fost identificați în urma unor analize efectuate de către profesorii diriginți. Acești elevi provin în mare parte din familii fără venituri/ familii dezorganizate/ monoparentale. Mare parte dintre ei sunt anual beneficiari ai programelor sociale ( rechizite școlare, burse sociale). Din cei 132 de elevi înscriși la gimnaziu în anul școlar 2021-2022, aproximativ un procent de 60% sunt de etnie romă, cu părinți analfabeți într-un procent de 70%. Grupul țintă ar cuprinde un număr de 84 de elevi, din care 39 fete. De asemenea vor beneficia și părinții/membrii familiei/tutorii legali ai elevilor din grupul-țintă, prin implicarea acestora în activități de consiliere. Pe lângă elevi, cel puțin 12 cadre didactice vor beneficia de activități de formare în vederea dezvoltării și actualizării competențelor, pe care le vor valorifica apoi în cadrul activităților de prevenție, remediale și cu utilizare a resurselor digitale efectuate cu elevii;

ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA

Comuna Bahna, Judetul Neamt

0233.76.00.34

scoalabahna@yahoo.com

Thank you! Your message has been sent.
Unable to send your message. Please fix errors then try again.